7 MITURI DESPRE AUGMENTAREA BUZELOR

Mitul #1: Pentru mărirea buzelor se folosesc alte substanțe, nu acidul hialuronic

De fapt, există mai multe tehnici de mărire a buzelor:

  • Injectare de acid hialuronic;
  • Injectare de colagen;
  • Injectare de grăsime proprie;
  • Implanturi de buze.

Unele dintre aceste tratamente sunt temporare, altele sunt permanente. Decizia este a ta, dar recomandarea medicilor esteticieni este să alegi o variantă temporară și reversibilă, iar acidul hialuronic este cea mai bună alegere. De ce să alegi injectarea de acid hialuronic? Simplu, pentru că varianta este temporară și reversibilă, adică poți anula efectele intervenției fără nici un risc pentru sănătatea ta sau aspectul ulterior al buzelor. Există și alte beneficii ale acidului hialuronic: nu provoacă reacții alergice și provoacă mai puține urme (echimoze), iar procedura este simplă, minim invazivă.

Mitul #2 Rămâi cu buze umflate chiar dacă nu-ți vor plăcea

În realitate, tocmai acesta este motivul pentru care se recomandă un filler cu efect temporar și reversibil. În cazul, puțin probabil, că nu ești mulțumită de rezultat, efectele procedurii se pot anula prin injectarea de hialuronidază. Este drept că se apelează foarte rar la ea, dar este bine să știi că există soluții.

Mitul #3: Buzele ți se vor lărgi și vei avea nevoie mereu de acid hialuronic

Fals. Poți renunța oricând la repetarea procedurii și nu vei suferi nici un efect secundar, pur și simplu buzele tale vor reveni la dimensiunile inițiale.

Mitul #4: Buzele mărite cu acid hialuronic își vor pierde naturalețea

Fals și adevărat. Este fals pentru că un medic experimentat va fi în stare să injecteze cantitatea potrivită de filler, în așa fel ca buzele tale să se integreze armonios în restul fizionomiei și să țină seama și de proporțiile feței. Este adevărat numai dacă vei insista să ți se injecteze o cantitate prea mare de filler. Totuși, trebuie spus că un medic profesionist nu va accepta să facă așa ceva dacă nu crede că poate aduce un beneficiu estetic. Tocmai de aceea se recomandă injectări mai mici pe parcursul mai multor ședințe, până ajungi la rezultatul dorit.

Mitul #5: Din cauza efectului temporar, trebuie să te injectezi regulat

Adevărat, dar cu o mențiune: efectul acidului hialuronic este temporar, este adevărat, dar cantitatea de filler de la tratamentele ulterioare va fi mai mică, în sensul că se va urmări doar menținerea aspectului plăcut al buzelor.

Mitul #6: Acidul hialuronic poate fi injectat de oricine

În realitate, trebuie să ai grijă cine face intervenția. Nu se recomandă să fie făcută de persoane neavizate, pentru că injectarea incorectă poate duce la complicații, iar rezolvarea acestora va necesita intervenții și tratamente ulterioare costisitoare. Injectarea acidului hialuronic trebuie făcut numai la cabinetul medical, acolo se poate efectua procedura în deplină siguranță și cu riscuri minime.

Se recomandă să contactezi imediat medicul dacă în urma injectării de acid hialuronic ți-au apărut umflături în zona buzelor sau dacă ai febră!

Mitul #7: injectarea buzelor cu acid hialuronic este dureroasă

Fals. Injectarea cu acid hialuronic se face numai după aplicarea cremei anestezice, prin urmare disconfortul va fi minim în timpul injectării. Mai mult decât atât, dacă ai o sensibilitate ridicată la durere poți opta pentru fiole speciale care conțin anestezic în interiorul gelului.

Este foarte important să știi că tehnica modernă, substanțele de calitate și medicul cu experiență reduc la minim riscurile.

După injectare, vei observa mici echimoze (vânătăi) sau poate o ușoară roșeață a zonei injectate. Nu trebuie să te alarmezi, se vor atenua în numai câteva ore. Pînă la dispariția lor completă le vei putea acoperi foarte ușor cu un strat de fond de ten. Produsele cosmetice le vei aplica după cel mult o oră de la intervenție.

Call Now Button